Titus Crăciun: „Jurnalismul trebuie să fie obiectiv și rece!”

Am vorbit cu Titus Crăciun despre experiența sa în presă și despre pasiunea pentru alpinism. Chiar dacă astăzi nu mai activează în presă, jobul său fiind cel de salvamont, nu înseamnă că „a aruncat definitiv pixul”, se va întoarce atunci când va fi momentul.

•  Având în vedere că ați activat în presă, ați putea să îmi spuneți cum ați ajuns să practicați această meserie?

 Am activat timp de două decenii în presă. Am început când eram student în federația rusă, la Moscova și atunci scriam despre politică externă, chiar din Moscova. Mi-am început cariera în presă la Evenimentul Zilei pe la începutul anilor `90, iar pe parcurs am fost și corespondent pe front la războiul din Afganistan, când talibanii au reușit să cucerească Afganistanul. După m-am întors în țară și am continuat să lucrez până în 2017 în presa scrisă, iar mai apoi, în online, radio și TV dar prima dragoste rămâne tot presa scrisă.

•  Cum a fost pentru dumneavoastră experiența din Afganistan? V-a fost frică să faceți corespondență în asemenea condiții?

 Acolo a fost un pic de nebunie din partea mea și a colegului meu de la Evenimentul Zilei. El mi-a propus această experiență și am acceptat pentru că ne cunoșteam și aveam încredere unul în celălalt. Cunoșteam și zona, pentru că am stat șapte ani în spațiul sovietic, unde eram mai aproape de locul și mentalitățile oamenilor. Am plecat și am stat o lună acolo. Atunci talibanii deja cuceriseră Kabulul și nouă nu prea ni se permitea să ne apropiem prea tare de linia frontului din motive de securitate. Eram opt ziariști din toată lumea acolo. Din motive religioase dar și de securitate talibanii nu ne permiteau să realizăm fotografii și filmări. Echipa CNN ului a fost expulzată atunci, moment în care ne-am speriat deroarece și noi aveam zeci poate chiar sute de poze. Pe atunci se fotografia folosind role de film așa că ne-am ascuns pe unde am putut rolele de film și am închiriat o mașină și am reușit să ajungem până în Pakistan, unde România avea reprezentanță diplomatică la nivel de ambasadă. La vremea aceea am fost primii doi jurnaliști români care au reușit să ajungă în Afganistan avâd în vedere că era zonă de conflict și afaganii au impus reguli destul de stricte.

• Nu v-a fost frică că nu o să vă mai întoarceți?

 Sigur că îți este frică. La orice război te duci cu frică. Sunetul acela de rachete care zburau desupra tranșeelor era înspăimântător.

•  
  

  Cum a reacționat familia când a auzit unde veți pleca?

 Cu teamă, evident. Atunci nu eram căsătorit, nu aveam copii, era altceva atunci.

•  
  

  Cu ce lecție v-ați întors de acolo?

 Nu știu dacă m-am întors neapărat cu o lecție cât cu o experiență grozavă în ceea ce înseamnă contactul cu adevărații jurnaliști. Am întâlnit jurnaliști de la CNN și jurnaliști de la o televiziune din Tokio, niște profesioniști care au mai trecut prin teatre de operațiuni. Toți am fost cazați într-un hotel din Kabul, singurul functional, și nu aveam voie să ieșim seara din hotel, de dragul siguranței noastre nici nu prea încercam, așa că în fiecare seară asistam la niște lecții de jurnalism pe care poate nu am fi avut ocazia să le parcurgem într-o școală sau altundeva aici în țară.

•  Și totuși, cum de ați renunțat la această meserie?

 Nu am renunțat. Presa scrisă se află într-un recul destul de mare și în ultimul an am decis să mă ocup de dezvoltarea unei alte pasiuni. Pixul nu se aruncă definitiv ci poate adoarme, se află într-o stare latentă dar când o să fie momentul, evident că mă voi întoarce în presă.

•  Știu că altă pasiune de-a dumneavoastră este cea pentru munte. De unde a pornit această pasiune?

Pasiunea cu muntele e din copilărie. De mic copil am tot mers pe munte iar apoi am început să fac și ceva școli de alpinism.

 

• De cât timp activați ca salvamont?

 Cam de un an de zile.

•  Ce implică această meserie?

 Implică foarte multe lucruri în special lucruri care țin de primul ajutor. Tocmai mă aflu pe finalul cursului de paramedic. 

• De când activați ca salvamont v-ați aflat vreodată în situații extreme?

Da. Din fericire nu au fost cazuri foarte grave și ne-am bucurat când am fost chemați doar la dispariții și rătăciri decât la accidente grave.

•  Când sunteți pe munte și vă aflați într-o situație extremă cum reușiți să vă motivați pentru a merge mai departe?

 Nu tot timpul mersul mai departe este cea mai bună decizie mai ales în condiții extreme. Un montaniard bun este considerat în lumea alpină un montaniard viu. Situațiile de criză trebuie să le gestionezi în așa măsură încât principalul obiectiv al mersului pe munte să fie întorsul acasă. Dacă îți propui acest lucru, trebuie să ști și când să spui: STOP! 

• De ce ar trebui să țină cont montaniarzii când își propun escaladearea unui munte?

 Să știe exact care este nivelul lor de pregătire. Să studieze foarte bine traseul, condițiile climatice, factorii de risc la care expun, să vorbească cu cei mai experimentați și să ceară sfaturi.

•  Știu că anul trecut v-ați propus să urcați Everestul. Cum stați cu pregătirile?

 Stăm bine doar că există niște impedimente de ordin financiar. Noi ne dorim din tot sufletul să realizăm acest lucru chiar dacă nu acum. Din nefericire Everestul a ajuns un vârf extrem de comercial iar în jurul său s-a dezvoltat o industrie grozavă așa că au urcat foarte mult prețurile în zonă. Cel mai mult s-a scumpit taxa de vârf, care se plătește guvernului. O expediție pe Everest în condițiile în care apelezi la serviciile din tabăra de bază, ajunge foarte ușor la câteva zeci de mii de euro, sumă care este mai greu de strâns. 

• Cum îmbinați meseria cu viața de familie și timpul liber?

 Niciodată nu o să fie timp destul pentru toate dar desigur trebuie să existe un echilibru. Ajungi la o vârstă la care înveți să menții un echilibru între toate.

 

L-am întrebat pe Titus Căciun dacă le poate oferi un sfat celor care practică junalismul și vor să îl îmbine cu hobby-ul.

“Să nu renunțe niciodată la onestitate, este una dintre valorile fundamentale ale acestei meserii. Nu aș amesteca hobby-ul cu jurnalismul pentru că poate devenii un jurnalism părtinitor și jurnalismul părtinitor nu mai este jurnalism.”

Iulia Magyari