Bogdan Bob Radulescu: ”Actoria este o căutare și o predispoziție”

Bogdan Bob Radulescu

Foto: Comedy Cluj

Bogdan Bob Radulescu este un om foarte fain al Clujului. Unul dintre actorii fondatori ai Epic Show , cu spectacole de improvizație pe scena Teatrului Reactor și un om foarte căutat ca moderator la evenimente. Face multe chestii faine și le face bine. 

Ne-am întâlnit la filmările unui sitcom, în care el era actorul și eu cameramanul. Mi-a plăcut cum a jucat și cât de fericit era să facă asta. Am vrut să-i aflu povestea și care este secretul lui, așa că l-am rugat să-mi acorde un interviu.

Ce înseamnă actoria pentru tine?

Nu știu să-ți spun exact. Dacă știam, i-aș fi găsit răspunsul și ca în viață, când găsești răspunsul și îți realizezi scopul, mergi mai departe.

Ce înseamnă? E o căutare. Poate că sună a clișeu, dar e o căutare a rostului, a propriului tău rost. În contextul de a conviețui între oameni și a face ceva pe lumea asta. Dincolo de meseria în sine și de căutarea de care spuneam, cred că e o predispoziție. De mic am avut predispoziția aceasta. De mic, la modul la care nu-mi amintesc, dar îmi povestesc cei din familie că eram altfel în ceea ce privește interacțiunea cu oamenii și capacitatea de a povesti. Probabil e o chestie pe care am auzit-o de mic, de la 5 ani, de la cunoscuți, de la necunoscuți. ”Băi, să faceți copilul actor. E simpatic, amuzant, zice glume, poezii”. Am crescut cu chestia asta, ”să fii actor, să fii actor”.

În facultate mi-am dat seama că actoria este cu totul și cu totul altceva. Coborând la nivelul simplu, ce-i actorul? E povestașul. Indifirent în ce crezi, undeva acum zeci de mii de ani, într-o peșteră, seara, în jurul focului, cel care povestea și făcea umbre pe pereți, era actorul. Omul care se juca pe el și își juca folosindu-și corpul, vocea, imaginația și capacitatea de a zice, reușind să-i țină pe ceilalți cu ochii captivați la el în timp ce le zicea o poveste. Cred că asta e și pentru mine. E o căutare la modul filosofic: ce fac eu cu actoria, ce face ea cu mine și ce drum avem.  Și o împlinire a unei chestii de demult din viața mea. 

Cine te-a inspirat? Cunoscuții sau ai avut un model pe lângă?

Nu am doar unul, am mai mulți. Sunt actorii aștia mari pe care-i vezi la Hollywood și te inspiră. Mi-e drag Pacino de îmi dă fiori. Mă uit la el și spun că nu-i adevărat.

Am un model ca actor, în profesorul meu de teatru, actorul Miklos Bacs, de la Teatrul Maghiar din Cluj. Fiindu-mi profesor 4 ani de zile, ne-a învățat toate tainele actoriei, dar ne-a învățat și partea umană din spatele actorului. Este un pedagog fantastic și un actor de breaslă.

Mă uit la Florin Piersic, pe care l-am văzut în filme tânăr și îl văd acum la 80 ani. Încă are și creează în jurul lui magia de toată lumea rămâne ”wow”. Piersic povestește, aceeași poveste la nesfârșit și lumea e captivată. E un povestaș. Știe să povestească, iar oamenii au nevoie de povești

De ce actorie și nu altceva?

Repetiția e mama învățăturii. Probabil auzind de mic și ascultând de zeci de ori eterna poveste cu actorul, ”să faceți copilul actor”. M-a întrebat învățătoarea în clasa I, la 7 ani, ”Radulescu, tu?”: Eu vreau să fiu actor.

Am auzit de atât de multe ori asta, încât trebuia să fiu actor, mi se părea normal. Am făcut 20 ani, am făcut 25 și după ce m-am întors din State, am dat la actorie. Am dat târziu, la 25 ani. Am terminat la 29, la 30 eram actor. Ultimii 10 ani am exersat partea asta de actorie și alte chestii pe care le-aș fi putut face și care mi-ar fi plăcut. Dacă o iei ca o ierarhie, ca opțiuni în viață, prima opțiune e să ajungi acolo, a doua e aia. Și aia e bună. Sub a doua, e a treia. Deci sunt câteva.

Sunt unii care au mai multe, sunt unii care au una singură. Eu nu pot să spun că am una singură. Actorie mi-am dorit toată viața, dar dacă nu era actorie, erau multe altele. Aș fi lucrat cu copiii. Aș fi fost bun ca pedagog, educator. Dacă nu aș fi făcut nici asta, aș fi lucrat în lemn. Eram un meșter în lemn. Sunt multe lucruri pe care le-aș fi făcut. Însă nu aș fi fost niciodată IT-ist. 

Bogdan Bob Radulescu

Care este cel mai drag proiect pe care l-ai realizat până în acest moment?

Viața se pune? Familia? 

Apropo de proful din facultă, una din replicile lui de căpătâi, a fost: ”Dragilor, înainte de a fi actori, fiți oameni. Nimic nu-i mai presus decât viața, nici măcar teatrul”. Așa că înainte de orice, fiți oameni. Dacă sunteți oameni cu valori, principii, cu chestii sănătoase, restul; meseria, vocația, este o extensie a ta.

Proiectul de care sunt cel mai mândru e familia și tot contextul acesta de familie pe care îl am.

Profesional mi-aș dori să joc mai mult teatru pe scenă. Am proiectele facultății, unele m-au marcat pe viață, au rămas lecții și povești. O grămadă de spectacole, uite, de exemplu, ”Menajeria de sticlă” mi-e drag de numa’. Îi o poveste simplă, curată, frumoasă, despre viață. În rest, proiect drag mie, rămâne trupa de actori cu care fac improvizație de ani de zile. Sunt cele mai vii și mai colorate momente, în afara televiziunii. După care, proiectul de cenzurat, Epic Show, pe care l-am făcut și la TV și în afara lui. Fiecare are câte o chestie care îmi e dragă. 

Care este cel mai eficient exercițiu de dicție pentru tine?

Ai răspuns deja. Exercițiul.

Mă mai cheamă lumea în diferite proiecte de public speaking, de story telling, de vorbire scenică. Oameni care lucrează în alt domeniu și au nevoie să susțină prezentări, conferințe. Îmi spun că au nevoie de aia, de aia, iar eu îi întreb cât timp au la dispoziție. E o întrebare cinstită pe care le-o pun la început. Au două opțiuni. Dacă îmi spun că au conferință peste două săptămâni, exact. Au 2 săptămâni în care pot face ceva. Dacă aveau 4 ani la dispoziție, făceam exercițiile pe care le-am învățat în facultate. Este o chestie de durată, râmân cu ele. Însă dacă nu au timp, atunci luăm textul conferinței și-l facem ca un rol. Exact cum se pregătește un actor pentru un rol. Cu tehnici, cu glumițe. Aici pui virgule, aici faci pauze, aici te uiți acolo, aici dincolo. Pe text, manual. În două săptămâni va ține o prezentare de zile mari. Dacă peste o săptămână are altă prezentare, alt exercițiu. Cel mai bun exercițiu de dicție, este exercițiul. Adică repetarea în mod constant a unei chestii pe care vrei să o faci. 

Apropo de public speaking. Cum îi ajuți pe oameni să-și depășească frica de a vorbi în public?

E greu de depășit frica asta de a vorbi în public. Și eu o am, toată lumea o are. Pentru unii e exact felul în care își tratează anxietatea socială.

Terapeuții zic că 8 din 10 actori sunt anxiosi social. Sunt speriați de oameni, de public, le place singurătatea. Pe cuvânt, terapeuții zic că nu ai confirmarea propriei trăiri în contextul vieții tale proprii și ai nevoie de o confirmare a exteriorului, a publicului. Mulți actori se aruncă și fac chestii pentru că ei trăiesc și își aranjează mecanismul interior în funcție de reacțiile publicului.

Unii trăiesc pentru public. 

Fiecare trăiește altfel emoția și fiecare trăiește altfel frica de public. Primul pas e să înțelegi, să te cunoști, să stai în fața publicului și să realizezi ce se întâmplă cu tine. A observa e un lucru foarte greu. A-i observa pe cei din jur fără să-i judeci e o calitate foarte rar întâlnită. Dar să vezi ce greu e să te observi pe tine, fără să te judeci. Să te observi pe tine fără să te analizezi critic, ci cumva obiectiv, să te prețuiești. În fața publicului, e extraordinar de greu, dar trebuie să vezi. ”De ce fac cu piciorele așa, de ce fac asta, de ce simt așa?” Să le iei pe fiecare și să le gestionezi.

Să îți dai seama mai presus de toate că emoțiile nu sunt distructive, sunt constructive. Emoțiile sunt semnul că ești conștient de importanța momentului respectiv. Dacă reușești, iar prin exercițiu reușești cu certitudine, să-ți canalizezi emoțiile astfel încât să-ți faci emoțiile proprii tăi aliați. ”Ok, îmi bate inima, am vreo 300 tensiune, dar e ok”. Folosesc asta ca să-mi dea ritm, îmi tremură picioarele, folosesc chestia asta ca să nu stau țapăn, să mă mișc. Fiecare lucru care pe care-l simți în corpul tău, îl poți lăsa să curgă.

Bob Radulescu

Foto: Foto27


Ce personaj te reprezintă cel mai bine?

Nu știu dacă mă reprezintă un personaj sau o tipologie. Există niște chestiuni care nu dau greș la analiză. Uite, în facultate am făcut 7-8 spectacole. În patru ani de facultate, două pe semestru, deci 8 spectacole. În toate cele 8, eu nu am avut niciodată rol pozitiv. Din anul I, semestrul I, am fost zmeu. Semestrul II, am fost Brighella. Am fost Împăratul Claudius în Hamlet. Am fost personaje negative în Cehov. În toate am fost personaje negative. Nu știu de ce, dar s-au potrivit ca tipologie.

Am ajuns la vârsta la care mă uit la ce fac în jurul meu și care sunt acțiunile vieții mele și îmi dau seama ce chestie ciudată. Tot în facultate, actrița Irina Wintze, profă de facultă, mi-a zis ”Mă, tu ești ca un șarpe”. După ani de zile, mi-am auzit fiica acum câteva zile ”Tati, așa te-ai uitat și ai umblat, ca un șarpe”.

E interesant când energia și ceea ce conții e văzută de ceilalți atât de clar, iar tu te uiți la viața de zi cu zi și îți zici că ești altruist, implicat, darnic, ceea ce real, asta fac. Ar fi o tâmpenie să mă mint pe mine, când eu fac din credință și de drag toate astea, dar eu de fapt să fiu un șarpe. Dar poate așa e. Poate e o luptă ca în pilda aceea, în care bătrânul îi zice copilului că în fiecare dintre noi sălăsluiește un lup alb și un lup negru, respectiv binele și răul. Între aceștia se dă o luptă continuă, dar cine câștigă? Cel pe care îl hrănești mai mult. Ei, atunci poate prin acțiunile tale, hrănești mai mult lupul alb și ține sub control răul din fiecare. Poate așa e și la mine. Mai știi? Poate totul e un rol. 

Ce sfat ai pentru cei care vor să urmeze actoria?

DO IT!

Cred că există regrete. Dar regretele pe care le ai vis-a-vis de lucrurile pe care nu le-ai făcut. Alea sunt cele mai mari pentru că nu ai niciodată răspunsul la întrebarea „Cum ar fi fost dacă?”. Oameni care la 50 ani își dau seama că a fost un vis de-ale lor să încerce actoria. Dar nu au făcut-o din diferite considerente. Părinții nu i-au lăsat, societatea se uita la ei. Replica care a îngropat și tăiat cele mai multe aripi a fost: ”Ce o să zică lumea?”. 

Dacă aș transmite mesajul acesta cuiva care vrea să facă actorie, din suflet aș zice fă-o! Do it! Dacă nu te arunci cu capul înainte, nu ai de unde să știi dacă ești bun sau nu. 

În continuare, Bogdan Bob Radulescu răspunde la întrebările fulger:

Pe Bogdan Bob Radulescu îl poți urmări pe  Youtube, Facebook și pe Cenzurat.

Urmărește video-interviul cu actorul Andrei Duban, aici.

Laura Adochiței

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *