TINERII, energia și prospețimea armatei jurnaliștilor

Jurnalistul de investigație Viorel Nistor ne-a acordat un interviu unde a afirmat că: Armata jurnaliștilor are nevoie de prospețimea și energia tinerilor care au puterea de a revoluționa presa românească.

•  De ce ați ales această meserie?

 A venit cumva firesc la începutul anilor ‘90 când se schimba societatea și parcă fiecare dintre noi simțeam nevoia să schimbăm ceva. Eu pornisem pe o formație tehnică apoi am început o școală umanistă, facultatea de litere. Eram în timpul celei de-a doua facultăți și pur și simplu am început și am trimis niște texte la niște reviste care apăreau atunci. Am început și eu să scriu și iată că am rămas vreme îndelungată în această profesiune.

•  Toată lumea știe că meseria de jurnalist de investigație este periculoasă. Ați avut vreun moment în care v-ați simțit în pericol?

 Nu aș vrea să detaliez prea mult, sunt lucruri pe care le-am păstrat pentru mine și pe care le-am spus doar într-un  cerc restrâns de prieteni, nu le-am făcut publice cu adevărat niciodată. Da, au fost momente în care m-am simțit amenințat, au fost momente în care am lucrat fără să pot să îmi anunț familia, au fost momente în care am fost șantajat telefonic. Din fericire pentru mine, niciodată lucrurile nu au degenerat. Nu le-am luat foarte tare în serios, nu știu dacă rațional sau din inconștiență.

•  Mulți zic că este destul de greu să îți întemeiezi o familie fiind jurnalist de investigatie. Dumneavoastră ce părere aveți?

 Eu m-am căsătorit târziu. E, asta luați-o ca și o glumă. Nu știu dacă poți să faci toată viața jurnalism de investigație. La asta întradevăr trebuie să meditezi, e și o chestie de metabolism, la un moment dat mai pierzi din energie și din entuziasm.

•  Ce credeți că este specific acestei meserii făță de alte meserii sau profesii?

 Sunt foarte multe lucruri specifice, pornind de la definirea rolului social esențial pe care îl are jurnalistul și jurnalismul în societatea democratică. El este un mijlocitor, un intermediar, o punte de legătură între toate elementele societății. Sigur că da, e o mare răspundere, o mare responsabilitate, o greutate etică care apasă pur și simplu pe umerii jurnaliștilor și pe care atunci când își asumă serios rolul trebuie să o ducă la bun sfârșit.

•  Care ar fi cele mai importante abilități și capacități de care ar trebui să dispună un jurnalist?

 Eu aș spune perseverența, dorința de a face ceva deosebit, nu în ultimul rând, filonul moral. Trebuie să existe pasiune, într-o meserie grea. Jurnalistul este într-un fel “slujitorul oamenilor, al cetățenilor” și nu trebuie să sune ca și într-o limbă de lemn, în fond asta este. Trebuie tot timpul să fie cu gândul la oameni, la publicul său, nu la cei care îl plătesc, la cei care îl comandă, la cei care încearcă să îl influențeze sau să îl ademenească într-un fel sau în altul. Jurnalistul are o misiune pe care trebuie să și-o însușescă, celelate sunt doar instrumente de lucru.

•  În această eră a digitalizării, cum reușiți dumneavoastră să rămâneți conectat la tot ceea ce se întâmplă ?

 Mărturisesc că nu este ușor, citesc și încă prea mult și îmi mănâncă foarte mult din timp. Este dificil pentru că nu pot să acopăr tot ceea ce îmi propun să fac. O parte din lectură este cititul presei, update-ul pentru evenimente și o parte tot mai consistentă și pe care o acopăr parcă tot mai greu e update-ul acela profesional. Ce se întâplă în interiorul profesiei noastre? Care este destinația? Spre ce ne îndreptăm? Ce pot să spun nou studenților?

•  Cănd apare o situație de criză, cum reușiți să o gestionați?

 Dacă ar fi să glumesc ți-aș spune că jurnalistul este tot timpul într-o criză. O criză a subiectelor, o criză de timp, o criză a șefilor sau a patronilor, o criză de sistem. Tot timpul va fi o criză, însă din nefericire noi chiar am trăit în acești ultimi zeci de ani chiar niște crize autentice. Criza societății noastre, criza tranziției presei, apoi vreo două crize financiare.  

• În acestă meserie, pe parcursul timpului ați avut un alt jurnalist pe care l-ați admirat?

 Cu adevărat nu cred că am avut modele iar dacă a fost să admir pe căte cineva la un moment dat, nu știu de ce s-a grăbit să ma dezamăgească. Găsim destul de puține modele astăzi, în presa românească. Mai sunt încă jurnaliști de bună calitate care fac parte, să zicem așa, dintr-o comunitate restrânsă. Rămân în continuare și prieten și cumva adimirator în bună parte al lui Cătălin Tolontan pentru ceea ce a reușit să facă. Am adimirație pentru Paul Radu și pentru toți băieții de la RISE Project.

•  În ceea ce privește materialele și subiectele pe care le-ați abordat până acum, puteți spune că există unul de care v-ați atașat mai mult sau a fost o reușită profesională?

 Au fost mai multe reușite profesionale. Am făcut anchete de mai mare anvergură, anchete periculoase. Îmi aduc în orice caz aminte de o serie de anchete despre neregulile și actele de corupție din interiorul primăriei Cluj Napoca. Apoi am făcut niște anchete referitoare la Directorul Serviciului Român de Informații, despre căderea Băncii Dacia Felix și despre atacul care s-a dat asupra băncii Transilvania, sunt doar câteva, dacă aș sta să mă gândesc mi-aș aduce aminte și de altele.

•  Ce satisfacții v-a adus această meserie?

Devii o persoană publică, unii chiar devin vedete. Eu nu m-am gândit niciodată la asta, nici nu am vrut și nici nu am avut însușirile pentru așa ceva. Pentru mine, să ajut oameni deznădăjduiți și care nu aveau nici un sprijin de nicăieri a fost una dintre satisfacții.

Iulia Magyari